Ultimul Răsărit. Apocalipsa, #3

Lumea statea pe marginea unui abis pe care ochiul omenesc abia îl putea cuprinde. Zilele erau tot mai scurte, iar cerul parea sa-?i fi pierdut lumina calda, schimbându-se într-un cort de umbre tulburi. Vânturile aduceau zvonuri ?i ?tiri care se întrepatrundeau:alian?e rupte, fronturi deschise, ora?e care cadeau sub povara propriilor conflicte. Oamenii î?i traiau zilele cu frica, dar mai ales cu un sentiment ascuns, mai profund decât teama mor?ii, teama de a fi uita?i, de a nu lasa în urma nicio urma, niciun ecou al existen?ei lor.În aceasta lume sfâr?ita, un batrân pe nume Avraam rasarea ca o lumina fragila, purtator al vechilor scrieri al profe?iilor.Într-o coliba izolata, el citea Ezechiel ?i Apocalipsa, iar cuvintele vechi rasunau ca ni?te clopote în sufletele celor care îl ascultau.
Vorbele sale nu erau doar avertismente, ci har?i catre în?elegerea sfâr?itului:fiecare fragment din Scriptura devenea un indiciu pentru ce urma sa vina, o punte între trecutul tumultuos ?i un viitor ce se pregatea sa fie scris în lumina eterna.În timp ce Avraam vorbea despre razboaiele finale ?i despre semnele cerului, o schimbare subtila începea sa se simta în aer. Nu era doar frica, ci anticiparea, ca un freamat care anun?a furtuna înainte ca norii sa apara.
Oamenii sim?eau ca istoria se concentra într-un moment unic, ca fiecare alegere, fiecare pas ?i fiecare gând conteaza într-o ecua?ie mai mare decât întreaga omenire.?i în mijlocul acestui haos, speran?a stralucea timida:promisiunea unui rasarit diferit de toate, începutul unei lumi în care lumina ?i pacea nu ar mai fi doar un vis. Prologul "Ultimului Rasarit" nu este doar începutul unei pove?ti despre sfâr?itul lumii, ci ?i despre rena?tere.
Este povestea oamenilor care înva?a sa priveasca dincolo de umbre, sa gaseasca sens în dezastru ?i sa a?tepte cu credin?a lumina care va transforma totul.În aceasta a?teptare, timpul pare sa se dilate, iar universul însu?i pare sa respire, pregatind scena pentru cel mai uimitor rasarit pe care lumea l-a vazut vreodata, rasaritul care nu cunoa?te sfâr?it.